Support service
×

Levier

Levierul reprezintă raportul dintre valoarea marjei și fondurile împrumutate alocate pentru aceasta: 1:100, 1:200, 1:500. Levierul de 1:100 înseamnă că un trader trebuie să aibă o sumă în contul de tranzacționare care este de 100 de ori mai mică decât suma tranzacției.

Raportul de împrumut se numește levier. Valoarea sa poate varia considerabil de la 1:1 la 1:500. Înseamnă că un client poate cumpăra/vinde valute cu o valoare care depășește marja de 500 de ori! De exemplu, dacă un trader alege efectul de levier 1:100 și efectuează o depunere de 100 USD, atunci el/ea are posibilitatea să cumpere moneda pentru 100 * 100 = 10.000 USD. După cumpărarea unei monede cu o schimbare favorabilă a ratei, un trader execută vânzarea, obținând astfel profit din fluctuațiile cursului valutar. Cu alte cuvinte, un trader finalizează tranzacția. În momentul închiderii tranzacției, creditul se închide automat, marja rămâne în contul traderului, la fel și profitul obținut. Această schemă permite traderilor să obțină profituri semnificative care depășesc uneori valoarea marjei implicate într-o anumită tranzacție, chiar și cu ușoare modificări ale cursurilor de schimb valutar. Riscul traderului este limitat doar de valoarea marjei, deoarece centrul de tranzacționare nu furnizează suma reală a tranzacției deschise, ci garantează doar creditarea integrală a pierderii sau a profitului la închiderea tranzacției. Închiderea unei tranzacții este operațiunea opusă: atunci când cumpărați o anumită sumă de valută, vânzarea se face în același volum și invers.

Definiția levierului este strâns legată de marjă. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, există diferențe între aceste două concepte. Dar pentru un seculator, beneficiul este același: cu cât este mai mare efectul de levier, cu atât este mai mare raportul dintre propriile sale fonduri și tranzacțiile speculative profitabile. Cum afectează tranzacționarea în sine? Să începem cu istoria marjei.

Inițial, principiul tranzacționării cu marjă a fost asociat cu tranzacțiile pe piețele mărfurilor. În secolul al XIX-lea, schimburile de mărfuri erau piețe pe care tranzacțiile se desfășurau în numerar. Brokerii, care furnizau servicii pentru executarea tranzacțiilor, transferuri de bani și gestionarea conturilor, erau dealerii de pe această piață. Brokerii țineau conturi folosind o metodă specială de înregistrare, așa-numita înregistrare de tip “cerc”. Această metodă a fost cea mai eficientă pentru decontarea conturilor între clienți la revânzările frecvente de bunuri. Metoda de calcul a cercului a fost aplicată pe piața futures până în anii 1920, atât timp cât a satisfăcut nevoile. În cadrul acestei metode, membrii de schimb care încheiau tranzacțiile au trebuit să își îndeplinească obligațiile stabilite prin aceste contracte ca participanți la acord. Ei au fost singurii responsabili de executarea obligațiilor de tranzacționare. Datorită unui astfel de sistem de decontare, clienții nu au trebuit să depună propriile fonduri ca garanție financiară pentru executarea unui contract de schimb și s-au putut bucura de tranzacționare la prețuri mai mici. Metoda anterioară de decontare era mai avantajoasă atunci când majoritatea tranzacțiilor erau pur comerciale, adică cumpărarea și vânzarea contractelor implicau o cerere reală de bunuri sau bunul în sine. Membrii bursei trebuiau să aibă active financiare substanțiale pentru a garanta executarea obligațiilor în orice condiții.


Vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Cum ați evalua sprijinul pe care l-ați primit?

Comentarii:

nu este necesar

Feedback-ul din partea dumneavoastră este foarte important pentru noi.
Vă mulțumim că ați acordat timp pentru a completa chestionarul nostru online.

smile""