Support service
×

Leverage / Pârghia

Leverage-ul este raportul dintre valoarea marjei și fondurile împrumutate, alocate pentru aceasta: 1:100, 1:200, 1:500. Pârghia (leverage-ul) de 1:100 înseamnă că un trader trebuie să aibă în contul de tranzacționare o sumă de 100 de ori mai mică decât suma tranzacției.
 
Raportul de împrumut se numește leverage. Valoarea sa poate varia foarte mult, de la 1:1 la 1:500. Înseamnă că un client poate cumpăra/vinde valute cu o sumă care depășește marja de 500 de ori! De exemplu, dacă un trader alege un leverage de 1:100 și face un depozit de 100 de dolari, atunci are posibilitatea de a cumpăra valută pentru 100*100=10.000 de dolari. După ce a cumpărat o valută cu o schimbare favorabilă a cursului, un trader execută vânzarea, obținând astfel profit din fluctuațiile cursului valutar. Cu alte cuvinte, un trader finalizează tranzacția. În momentul închiderii tranzacției, creditul se închide automat, marja rămâne în contul traderului, precum și profitul obținut. Această schemă permite traderilor să obțină profituri semnificative care depășesc uneori valoarea marjei implicate într-o anumită tranzacție, chiar și în cazul unor modificări ușoare ale cursurilor de schimb valutar. Riscul traderului este limitat doar de valoarea marjei, deoarece centrul de tranzacționare nu furnizează suma reală a tranzacției deschise, ci doar garantează creditarea integrală a pierderii sau a profitului la închiderea tranzacției. Închiderea unei tranzacții este operațiunea inversă: la cumpărarea unei anumite cantități de valută, vânzarea se face în același volum și invers.
 
Definirea leverage-ului este strâns legată de marjă. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, există diferențe între aceste două concepte. Dar pentru un seculator, beneficiul este același: cu cât este mai mare leverage-ul, cu atât mai mare este raportul dintre fondurile proprii și tranzacțiile speculative profitabile. Cum afectează tranzacționarea în sine? Să începem cu istoricul marjei.
 
Inițial, principiul comerțului în marjă a fost asociat cu tranzacțiile pe piețele de mărfuri. În secolul al XIX-lea, bursele de mărfuri erau piețe pe care tranzacțiile se efectuau în numerar. Brokerii, care ofereau servicii de executare a tranzacțiilor, de transferuri de bani și de gestionare a conturilor, erau comercianții de pe această piață. Brokerii țineau conturile folosind o metodă specială de înregistrare, așa-numita înregistrare "în cerc". Această metodă era cea mai eficientă pentru a deconta conturile între clienți la revânzările frecvente de bunuri. Metoda de calcul în cerc fusese aplicată pe piața contractelor la termen până în anii 1920, atât timp cât aceasta răspundea nevoilor. În cadrul acestei metode, membrii bursei care realizau tranzacțiile trebuiau să își îndeplinească obligațiile stabilite prin aceste contracte în calitate de participanți la acord. Aceștia erau singurii responsabili de executarea obligațiilor din tranzacții. Datorită unui astfel de sistem de decontare, clienții nu trebuiau să își depună propriile fonduri ca garanție financiară pentru executarea unui contract de schimb și se puteau bucura de tranzacționare la prețuri mai mici. Metoda anterioară de decontare era mai avantajoasă atunci când majoritatea tranzacțiilor erau pur comerciale, adică cumpărarea și vânzarea de contracte implicau o cerere reală de bunuri sau bunul în sine. Membrii bursei trebuiau să dispună de active financiare substanțiale pentru a garanta executarea obligațiilor în orice condiții.

Exprimați-vă părerea

Mulțumesc! Există ceva ce ați dori să adăugați?

Cum ați evalua răspunsul primit?

Lăsați un comentariu (opțional)

Feedback-ul dumneavoastră este foarte important pentru noi.
Vă mulțumim pentru timpul acordat pentru a completa sondajul nostru online.

smile""